Comunicarea cu pacientul copil – vârsta 4-6 ani

Comunicarea eficientă cu pacienții copii ține cont în primul rând de specificul vârstei și este mediată de relația pe care asistentul medical o stabilește cu părintele sau persoana însoțitoare. Copilul de 4-5 ani este în plină expansiune a vocabularului, înțelege și poate reține chiar 3-4 recomandări (“scoate căciula și geaca, descalță-te și urcă-te pe cântar”), dar încă este vulnerabil la absența părintelui și preferă ca acesta să fie în apropiere. Deși unele proceduri medicale pot implica distanțarea cu totul de părinte (efectuarea unei radiografii), sau distanțarea la câțiva pași (ca atunci când se recoltează probe), asistentul medical poate încuraja părintele să își asigure copilul de prezența sa constantă prin simplul fapt de a-i vorbi.

Copilul de 4-6 ani dacă poate experimenta anumite frici specifice – de întuneric, de insecte, de anumite obiecte, animale sau chiar personaje, motiv pentru care este indicat să nu presupuneți ce îi place, ci mai degrabă să îl întrebați (“la ce desene animate te uiți tu?”, “care e eroul tău preferat?”, “care e animalul tău preferat?”) și să stabiliți câteva puncte comune cu el (“Scooby Doo? Imi place și mie! Ce mănâncă el?”)

Iată câteva recomandări generale pentru o comunicare adecvată cu copilul de 4-7 ani:

1. Oferiți același respect copilului-pacient ca și părintelui: salutați, prezentați-vă și spuneți-i pe nume sau întrebați cum vrea să i se spună. Stabiliți relația de colaborare și cu părintele, deoarece un părinte încordat, anxios sau nervos va transmite non-verbal copilului emoțiile sale. Explicați părintelui cum decurge procedura și puteți eventual să îl întrebați ce a observat că a ajutat copilul să fie cooperant și liniștit în situații similare anterioare (ținut în brațe, cântat etc). Vorbiți copilului de la același nivel, astfel încât să puteți face contact vizual.

2. Lăsați copilul să se familiarizeze cu instrumentele. Îi puteți arăta stetoscopul și îi puteți explica utilizarea lui. “Uite, el este Steti, ajutorul meu. Cu el ascult mai bine inimioara. Fac așa (și arătați mișcarea fără a-l atinge din prima). Vrei să pui mâna pe el? E un pic rece. Acum că l-ai cunoscut, mă lași să ascult un pic inimioara?” În cazul vaccinării, îi puteți arăta fiola cu “soldăței mici mici”, sau dacă este necesară o branulă, puteți să o redenumiți folosind un cuvânt familiar copilului (“uite, aici la braț pun o portiță mică prin care îți trimit ceva care te ajută să te simți mai bine. O să rămână la braț și te rog să o lași acolo”). Atunci când sunt efectuate radiografii care necesită separarea de părinte, puteți îndruma părintele să spună ceva copilului de dincolo de ușă (numărat, cântat), astfel încât copilul să se simtă în siguranță.

3. Explicați ce veți face, la ce să se aștepte, cât durează și de ce trebuie să faceți acel lucru, în cuvinte simple sau apelând la elemente familiare copilului. De exemplu, la vaccinare, puteți spune: “Uite, am aici niște soldăței speciali pentru tine, care te vor face puternic. Sunt mici mici, in seringă. Eu te șterg cu vata, va fi rece un pic, apoi vin cu seringa și o să înțepe un pic, ca o pișcătură de țânțar. Cât numărăm împreună până la 5, a și trecut!” Implicați părinții dacă este nevoie și copilul dorește acest lucru. “Vrei să stai în brațe la mami când faci vaccinul, sau aici pe scăunel? Numeri cu mine sau numeri împreună cu mami?”

4. Folosiți distrageri adecvate vârstei. Spre exemplu, între 4-6 ani, copilul poate prefera să țină în mână jucăria preferată, sau să spargă cu degetele baloane de săpun, să asculte un cântecel, să vadă un desen animat sau să frământe în mână o bucată de plastilină colorată sau o minge de spumă.

5. Aveți așteptări realiste – uneori, plânsul copilului este inevitabil, cu toate explicațiile și blândețea. Mențineți-vă calmul și arătați înțelegere copilului pentru senzația de durere/disconfort. “Știu, a durut un pic, dar acum ia vezi, mai doare? Uite, eu am terminat, seringa e la coș. Uite, pun un plasture mic mic acolo. Te-ai descurcat foarte bine, bravooo!” Chiar dacă mai plânge, părintele va aprecia răbdarea și este posibil ca, văzând eforturile dumeavoastră, să vi se alăture în lăudarea copilului.

6. Oferiți recompense și spuneți de ce. “Mi-a plăcut cum ai stat, ai fost foarte curajos chiar dacă a durut un pic… și să știi că am o surpriză pentru tine – un abțibild colorat!”

Acomodarea copilului la mediul de spital, de cabinet sau de laborator vă poate solicita creativitatea, empatia și răbdarea. Chiar dacă toate aceste mici “adaptări” ale limbajului și comunicării durează, o experiență pozitivă în context medical va ajuta copilul să fie mai cooperant data următoare, iar părintele va fi mai satisfăcut de servicii pentru faptul că a putut vedea efortul, empatia și bună-voința dumneavoastră.

Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică este disponibil tuturor asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din București. Pentru mai multe detalii privind programul de consiliere ne puteți scrie la psihoassist@oammrbuc.ro sau puteți accesa PSIHO-ASSIST: Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică și online pentru membrii OAMGMAMR filiala București

Suntem alături de voi!