
Ostilitatea orizontală
La un moment dat, fiecare persoană va fi criticată și, deși poate fi greu de acceptat, minimizarea posibilelor consecințe negative depinde de propria reacție. Putem folosi critica într-un mod pozitiv, pentru a ne îmbunătăți sau într-un mod negativ care să ducă la scăderea stimei de sine, la creșterea nivelului de stres, la furie sau chiar agresivitate.
Atunci când suntem provocați de altă persoană este firesc să apară tendința de a reacționa într-o manieră negativă. A pune stop acestui impuls ne dă oportunitatea de a analiza situația și felul în care ne simțim. Fiind conștienți de faptul că modul în care reacționăm la critici are impact asupra mai multor domenii ale vieții noastre, este util să identificăm modalități prin care să beneficiem de ele pentru a deveni o persoană mai abilă și mai puternică. Atunci când suntem provocați și reacționăm în aceiași manieră predăm controlul celuilalt, lăsăm partea emoțională să se manifeste pe deplin fără a mai avea control rațional.
Ce ne poate ajuta să răspundem într-un mod adaptativ la critică ar fi:
De asemenea, pentru a putea decide ce să facem cu informația primită sub formă de critică, ce fel să răspundem sau ce ar fi util să schimbăm sau îmbunătățim, am putea să ne adresăm următoarele întrebări:
· Este vorba de o persoană care are calitatea să mă critice? Mă cunoaște această persoană suficient de bine?
· Este în puterea mea să fac ceva în legătură cu comportamentul criticat?
· Sunt conștient de comportamentul criticat? Mai sunt și alte persoane care mi-au spus despre același lucru?
· În ce context și cât de frecvent apare comportamentul pentru care sunt criticat?
· Consecințele comportamentului sunt suficient de însemnate pentru mine încât să vreau să fac o schimbare?
· Ce mă determină să mă comport așa și ce avantaje și dezavantaje am dacă voi continua să acționez la fel?
· Ce este preferabil pentru mine să fac în viitor?
Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică este disponibil tuturor asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din București. Pentru mai multe detalii privind programul de consiliere ne puteți scrie la psihoassist@oammrbuc.ro sau puteți accesa PSIHO-ASSIST: Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică și online pentru membrii OAMGMAMR filiala București
Suntem alături de voi!