Persoana cu dizabilitate este acea persoană care are anumite deficienţe de ordin senzorial, fizic, mental sau intelectual, la care se adaugă efectele deseori negative ale percepției sociale asupra lor, ale mediului ambiant neadecvat nevoilor, ale sistemelor de acordarea a unor servicii care nu iau în considerare limitarea oportunitatilor. Așadar, dizabilitatea nu ține doar de gradul de afectare a persoanei, ci și de mediul fizic și social, care contribuie la adâncirea problemelor, lipsa resurselor și marginalizarea persoanelor cu dizabilități. Acest lucru înseamnă că există lucruri care pot fi făcute pentru a facilita incluziunea și reduce stigma din jurul conceptului de dizabilitate, iar practicarea unui mod de comunicare adecvat este unul dintre ele.

Comunicarea în contextul medical este esențială deoarece actul medical, orientat către vindecarea sau tratarea pacientului, depinde de claritatea informațiilor pe care le transmite pacientul, de gradul de cooperare și complianță la tratament, chiar de moralul pacientului și de așteptările acestuia și ale personalului față de procesul de recuperare. Pacientul cu dizabilități poate intampina dificultăți în modul de a comunica, de a exprima acuzele somatice, opțiunile, preferințele, nevoile și întrebările care îl preocupă. Mai mult, ei pot manifesta o sensibilitate crescută față de modul în care li se comunică și în care sunt tratați, având deseori în spate experiențe negative sau frustrante legate de spitalizare sau interventii medicale.

Iată mai jos câteva lucruri generale pe care le puteți lua în considerare atunci când relaționați cu persoane adulte cu dizabilități, indiferent de tipul acestora:

1. Folosiți un limbaj orientat către persoană, evitând etichetele, expresiile sau cuvintele care pot leza demnitatea persoanei (ca de exemplu handicapat, dizabil, retard mintal, epileptic pot fi înlocuite cu persoană cu dizabilitate, dizabilitate intelectuală, respectiv persoană cu epilepsie).
2. Unele dizabilități nu se văd cu ochiul liber. Este mai simplu să recunoști o persoană cu dizabilități la nivelul sezorial sau loco-motor, însă dizabilitățile mintale și psihice pot fi uneori mai greu de depistat din limbajul, gândirea și conduita persoanei. Tocmai de aceea este esențial să nu presupui că o persoană are sau nu o dizabilitate și să ai o conduită de respect general.
3. Nu eticheta persoana, nici ca victimă (ceea ce produce milă sau, în cel mai fericit caz, compasiune), nici ca super-erou (ceea ce trezește un sentiment de falsă admirație, având în vedere că tot ce își dorește o persoană cu dizabilități este accesul la o viață normală, nu supra-normală).
4. Adresați-vă direct persoanei pe care o tratați, chiar dacă are lângă ea insoțitorul și vorbiți-i ca unui adult. Incurajați persoana să răspundă la întrebările care o privesc, să vorbească în propriul său nume. În loc de “Ce preferă să mănânce seara din ce i-ați adus?” folosiți “Ce preferi tu să mănânci seara din ce ți-a adus mama?”.
5. Cere clarificări atunci când nu înțelegi ceea ce ți s-a spus și roagă persoana să spună în cuvintele ei ce a înțeles de la tine. În felul acesta sunt evitate interpretările și supozițiile.

Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică este disponibil tuturor asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din București. Pentru mai multe detalii privind programul de consiliere ne puteți scrie la psihoassist@oammrbuc.ro sau puteți accesa PSIHO-ASSIST: Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică și online pentru membrii OAMGMAMR filiala București

Suntem alături de voi!